Cartof

Cultura de cartof se situează pe locul patru în lume, după cea de cereale, orez şi grâu, şi creşte pretutindeni. Producţia mondială actuală este de 321 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 19,5 milioane de hectare de teren cultivat.
Asia şi Europa împreună deţin peste 80% din producţia mondială. În prezent, China este principalul producător, anterior America de Nord fiind indiscutabil cel mai mare producător cu peste 40 de tone la hectar.

Cartoful este cultivat în aproximativ 100 de ţări cu climă ce variază de la climă temperată, subtropicală şi tropicală, deşi se consideră, în principiu, că această cultură este una specifică climei calde. Culturile depind în mare măsură de temperatură, iar media zilnică optimă trebuie să fie între 18°C şi 20°C.
Cartoful necesită un sol umed, suficient afânat şi drenat, cu pH între 5 şi 6. Cernoziomurile mai alcaline au un efect negativ asupra absorbţiei apei şi nutrienţilor şi a dezvoltării tuberculilor. Cultura de cartof este influenţată de salinitatea solului, producţia sa descrescând la diferite valori de CE (conductivitatea electrică a probei de sol saturat) Pentru a se optimiza suplimentarea irigabilă la această cultură, prin stropirea plantelor, se recomandă un spaţiu între rânduri de 0,75-0,90 m şi de 0,15-0,3 m între plante, cu o adâncime de plantare variind între 5 şi 10 cm. La operaţiunile agronomice din timpul perioadei de dezvoltare, trebuie să se evite deteriorarea rădăcinilor şi tuberculilor şi, în cazul climatului temperat, este necesar să se plivească pământul pentru a se evita înverzirea tuberculilor. Irigarea şi fertilizarea prin stropire a cartofului a fost avantajoasă din punct de vedere tehnic şi economic, atât în zonele dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare. În mai multe cazuri, irigarea prin stropire a dus la producţii substanţiale (40-60 tone la hectar) plus economisirea de apă (de la 30% la 40%), de fertilizatori (de la 20% la 25%) şi îmbunătăţirea calităţii tuberculilor (în ce priveşte dimensiunea şi calităţile organoleptice), în comparaţie cu metodele convenţionale de irigaţie precum irigarea ţintită, inundarea şi pivotarea.
În Turcia şi India, culturile de cartofi irigate prin stropire au însumat 50 şi 42 tone de tuberculi la hectar cu o valoare a producţiei naţionale (valoarea totală a proiectului) de 2.085 $/hectar şi respectiv 2.692 $/hectar, cu amortizarea investiţiei într-un an.
Pentru a se obţine producţii mari, cerinţele de apă per sezon sunt estimate a fi între 150 mm şi 750 mm în diverse condiţii climatice şi în diferite perioade de dezvoltare (70-180 de zile), cu o valoare zilnică de evaporare-transpirare de 4-5 mm/zi, avându-se în vedere o durată medie de viaţă a culturii de 70-150 de zile. Programarea irigaţiilor utilizând tensiometrele permite o folosire eficientă a apei, fertilzatorilor şi a energiei.
Cartoful este o sursă importantă de nutrienţi, sistemul său de rădăcini este superficial şi fibros şi, prin urmare, se recomandă utilizarea fertilizării-irigării pentru o mai mare eficienţă şi disponibilitate a nutrienţilor. Scopul programului de fertilizare-irigare este acela de a se reduce diferenţa dintre cererea şi oferta de cartofi. Necesarul de nutrienţi la culturile de cartof irigate prin stropire este relativ mare.  Alte bune practici de organizare cuprind afânarea solului, protejarea culturii împotriva animalelor dăunătoare şi a bolilor, plivitul corespunzător şi operaţiile de recoltare şi post-recoltare, cu scopul reducerii la maxim a pierderilor.